Cariera

Louis Pierre Blanc a fost una dintre cele mai prolifice personalități creatoare din secolul al XIX-lea, jucând un rol important în făurirea capitalei noului regat al lui Carol I (1839-1914). Sosit în București la începutul anului 1884, la recomandarea colegului și prietenului său de la Școala de Arte Frumoase din Paris, Ion Mincu (1850-1852), tânărul elvețian găsește aici multe șanse de afirmare profesională și susținerea și a altor colegi arhitecți și ingineri. Dacă la Paris se remarcase în generația sa prin rezultate deosebite la concursuri și prin absolvirea studiilor în doar 3 ani, regatul României este locul care îi permite realizarea unor proiecte de anvergură. Angajat în cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, colaborând la început cu inginerul George Duca (1847 - 1899), realizează Institutul Botanic și Universitatea din Iași.

Louis Blanc a fost adeptul stilului beaux-arts de factură neoclasică, dar introduce în spațiul bucureștean și Neorenașterea franceză. Monumentalitatea clădirilor sale este accentuată și de folosirea ordinului colosal, de altfel des utilizată de arhitect atât la construcții publice cât și private.

Bucurându-se de recunoaștere și asociindu-se și cu desenatori, conductori și antreprenori de valoare, Blanc va reuși ca în doar 19 ani să construiască marile clădiri publice de care avea nevoie noul stat: Facultatea de Medicină și Institutul Bacteriologic, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, precum și nenumărate vile și clădiri particulare. Cercul comanditarilor săi privați este din înalta societate românească, astfel regăsindu-se miniștri, bancheri, militari de carieră. Desigur că și familiile soțiilor lui, familia princiară Suțu și cea a generalului Anton Berindei, i-au facilitat unele legături. Una dintre cele mai fructuoase colaborări le-a avut cu familia prinților Bibescu-Basarab Brâncoveanu și Știrbey, ocupându-se de administrarea unor vaste proprietăți ale acestora (Comarnic, Băneasa) și parcelarea lor în vederea vânzării loturilor pentru case. Pe de altă parte, cum era de așteptat, Blanc a colaborat bine și cu membrii din comunitatea elvețiană (Schewitz-Thierrin, Brémond) de la București.

Dotat cu un bun simț organizatoric și fiind un întreprinzător mereu în căutarea de afaceri profitabile, Louis Blanc se asociază cu inginerul Virgiliu Pleșoianu (1863 - ?) în achiziționarea unor vaste proprietăți funciare extraurbane la Dudești, Colentina-Tei, Bonaparte pe care le vor parcela în vederea construirii de noi locuințe. Un alt asociat destoinic a fost constructorul Luigi Scolari, care a și realizat marea majoritate a vilelor proiectate de arhitectul Blanc. 

În cariera lui Blanc regăsim și câteva proiecte nerealizate, care ar fi putut încununa cariera sa: Gara Centrală, Primăria Bucureștiului, spitale noi pentru Așezămintele Brâncovenești, Muzeul Național. 

Biografie

Louis Pierre Blanc s-a născut în data de 31 decembrie 1860 la Geneva în familia lui Christian Jean și a Louisei Blanc. A studiat la Gimnaziul și Colegiul din Geneva, apoi a urmat cursurile Politehnicii la Zürich, între 1877-1879.

În iulie 1879 Louis Blanc depune documentele pentru admitere la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris. S-a pregătit în atelierul lui Laisné și apoi în cel al lui Paul René Léon Ginain (1825-1898). A fost admis în clasa a II-a la 2 aprilie 1880, iar diploma de arhitect a obținut-o în data

de 26 decembrie 1883 cu proiectul unui orfelinat pentru un mare oraș de provincie. S-a înscris în 1884 în Societatea Arhitecților Diplomați ai Guvernului Francez.

Arhivele Naționale ale României, fototeca

Prima soție a arhitectului Louis Blanc a fost Elena Suțu (1852-1890), cu care a avut trei copii, din care doar fiica cea mică, Madeleine (1890-1974) a supraviețuit. În 17 mai 1897 se recăsătorește civil cu Irina Berindei (1873-1954) cu care va mai avea două fiice, pe Marie-Louise (1899-1961) și pe Colette (1901-1972). Pentru serviciile aduse, Louis Pierre Blanc a fost decorat cu Steaua României și a fost ofițer al Ordinului„Coroana României”.

 

 

Th. Cornel, Figuri Contimporane, 1911 

Arhitectul a murit în 26 aprilie/ 9 mai 1903, la prânz, în casa din str. Mercur nr. 12.